City break în Madrid

Anul trecut, prin octombrie, într-o noapte, pe la ora două, dupa terminarea „programului de lucru”, căutam un posibil cadou pentru soția mea.

Eram pe flights.google.com știind deja că ar bucura-o nespus o noua ieșire. Și, dintr-o-dată, s-a produs revelația: în perioada 2-5 martie, ca într-un portal temporal magic, o sumedenie de zboruri erau extrem de ieftine ( Milano, Londra, Tel Aviv, Madrid, Paris etc…).

Madrid-ul a fost o alegere spontana, existând ceva nedefinit care ne atrage spre Spania de fiecare dată, așa că, am ales…

Un city-break în Madrid (de vineri până luni)

Si iata-ne cu o săptămână înainte de data plecării, urmărind cu disperare evoluția vremii. Cine s-ar fi așteptat la iarna în loc de primăvara în luna martie?

În cele din urma, ajunși la Aeroportul din Timișoara, constatăm că avionul nostru are o întârziere la plecare de 2 ore… promițător, nu?

Dar Spania, este Spania. Odată ajunși acolo, deși în fiecare noapte ploua puternic si bătea vântul, pe parcursul zilelor am avut parte de vreme frumoasa si temperaturi intre 11-16 grade! Perfect pentru a lua la pas obiectivele din lista noastră, despre care vom discuta în continuare

Lista de obiective din Madrid
Recunosc, nu sunt tipul de om al planificărilor înainte de a face o ieșire. Dar aici, intervine Loredana, soția cea organizată care a și-a făcut temele conștiincioasa și a întocmit lista celor mai importante puncte de vizitare după zile întregi de documentare nelăsând necitit nici un articol privind călătoriile în Madrid.

Tot ea a fost cea care a ales cazarea, optând pentru o gazda AirBNB, care, credeți-mă, avea cea mai centrala poziție posibilă în Madrid. La 5-10 metri de GranVia (strada principala de shopping a capitalei Spaniei). Mai exact, am stat aici: Sunny terrace in Gran Via

City-break în Madrid (de vineri până luni)- Descărcați și tipăriți această hartă (eventual color) pusă la dispoziție de compania de
metro din Madrid.
Este cea mai utilă dintre toate, chiar dacă nu veți circula prea mult cu metroul!

  • Căutați pe google „Madrid places” și motorul de căutare vă va oferi în partea de sus o
    serie de carduri conținând cele mai importante obiective din Madrid
    Revenind la lista de obiective (pe care am reusit sa le atingem in totalitate) acestea au fost:

Puerta del Sol, Gran Via, Parcul del Retiro, Palatul Regal, Catedrala Almudena, Piata Mayor, Cartierul La Latina, Stadionul Santiago Bernabeu, Los Quatros Torres, Real Academia de Bellas Artes (Terasa Azotea), Muzeul Prado, Muzeul Reyna Sofia, Manastirea Jeronimos, Palatul Telefonica, Gara Atocha, Puerta de Alcala, Plaza de Cibelles, Mercado de San Miguel, Plaza de Espana, Templul Debod.
Voi încerca în cele ce urmează sa va împărtășesc impresiile noastre legate de fiecare dintre aceste obiective în parte, și să vă oferim, unde este cazul, mici sugestii pentru a va face vizitarea mai ușoară.

Puerta del Sol – kilometrul 0 al Spaniei
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Puerta del Sol – panoramă
Am avut sentimentul că acesta piață ampla este într-un fel inima orașului, iar numele del Sol nu a fost ales întâmplator, pentru ca, datorita poziției și probabil altitudinii sale, aici veți întâlni cel mai mult soare din Madrid. Din Sol pleacă 10 străzi pe care se pot ajunge la principalele obiective turistice. În centrul pieței, veți putea admira impunătoarea statuie a regelui Carol al III-a, însa principala atracție a pieței este statuia ursului din bronz mâncând (probabil) zmeură – simbolul orașului.

Odihniți-vă, la fel cum face toată lumea, șezând pe marginea unei dintre arteziene, și amuzați-vă de personajele întruchipate de artiști amatori. Apoi o puteți lua la pas spre…

Palacio Real (Palatul Regal)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Palacio Real – Madrid
Plecând din Plaza del Sol, trecând pe lângă Opera si mergând câteva străzi mai departe, vom descoperi Palatul Regal.

Simbol al monarhiei spaniole, Palatul Regal impresionează in primul rand prin dimensiunile sale. În stânga palatului, dacă aveți noroc, veți putea vedea călăreții din garda regala antrenându-se (în zona intrării în grădinile palatului)

Parcul din fata platoului palatului va oferă cea mai buna perspectiva pentru fotografii reușite.

Dacă veti opta pentru vizitarea efectiva a palatului va trebui sa va înarmați cu răbdare și să stați la coada, numărul doritorilor fiind foarte mare (si noi nu am fost în plin sezon turistic). Un bilet de intrare costa 10 eur și, pe lângă vizitarea zonei publice a palatului veți avea acces la curtea interioara și parcurile din împrejurimi. În total, Palatul Regal are un număr de 3418 încăperi.

El Templo de Debod
City-break în Madrid (de vineri până luni)
El Templo de Debod
Este aflat în Parque de la Montana, la 10 minute de mers pe jos față de Palatul Regal.

Reprezintă vestigiile templului antic egiptean construit în sec. IV i.e.n. în satul Debod, dedicat zeilor Amon și Isis. De aici, la încă aproximativ 10 minute de mers se află stația de teleferic Rosales (trecând prin pasajul Pintor Rosales). Din păcate, din cauza vântului puternic, acesta nu funcționa.

Catedral de Almudena (Santa Iglesia Catedral De Santa María La Real De La Almudena)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Catedrala Almudena
Cum priviti spre poarta principala a Palatului Regal, dacă o luați înspre stânga, la colțul palatului veți descoperi Catedrala Almudena.

Având un interior gotic și un exterior în stil neo-clasic, aceasta a fost finalizata in 1980 și inaugurata de Papa Ioan Paul al II-a in anul 1993,

Catedrala este situata vizavi de curtea interioara a Palatului. Tot în aceasta zona pot fi vizitate si criptele catedralei. Vizitarea interiorului catedralei se poate face gratuit.

Plaza Mayor (Piața Mare)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Plaza Mayor, Casa Brutarilor
Cum vă spuneam, Plaza del Sol va fi principalul Dvs. reper. Pornind de aici, la câteva minute de mers pe jos, vom ajunge în Plaza Mayor, înconjurată de clădiri colorate cu trei etaje, aparținând în general breslelor tradiționale (Casa de la Panaderia, Casa de la Carniceria etc) se spune că au în total 237 de balcoane. În mijlocul acestei piețe tronează statuia regelui Filip al III-lea. De jur împrejurul pieței veți terase, dar prețurile ni s-au părut un pic „umflate” față de media centrală, așa că am spus „pass”. Istoric, piața nu este un loc prea fericit pentru Madrid, aici fiind locul în care se efectuau execuțiile publice ale Inchiziției.

Ne-a impresionat fațada Casei Brutarilor ( Casa de la Carnaderia) cu frescele sale viu colorate și pornografice (după părerea soției). 🙂

Mercado San Miguel (Piața San Miguel)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Mercado de San Miguel
Din Plaza Mayor, trecând pe sub o boltă la câtiva zeci de metri am descoperit Piața San Miguel (Mercado San Miguel). Construită pe ruinele unei foste biserici, este una dintre puținele piețe (alimentare) acoperite din Madrid. Sincer, deși arată frumos, și citisem despre această piață că este unul din locurile preferate de madrileni pentru socializare și degustare, ne așteptam la ceva de genul pieței Mercado da Ribeira, un loc drag nouă în Lisabona, unde se măncâncă gustos și decent. În schimb, am găsit o piață „de fițe”, superaglomerată și cu prețuri astronomice. Așa că ne-am rezumat la un con de migdale, optând să luam masa în zona Gran Via.

City-break în Madrid (de vineri până luni) City-break în Madrid (de vineri până luni) City-break în Madrid (de vineri până luni)

Barrio La Latina (Cartierul Latin)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Barrio La Latina
Urmând indicațiile Google Maps, la vreo 700 de metri de Mercado San Miguel am descoperit cartierul La Latina.

Ce nu am citit în nici o recenzie despre acest loc, a fost asemănarea frapantă a zonei centrale a cartierului latin cu Red Light District din Amsterdam…. bun, fără vitrine. Dar în schimb, totul ne amintea de Amsterdam. Inclusiv miresmele pe lânga care treceam 😉

Este un cartier viu, colorat, parcă oarecum în antiteză cu „sobrietatea” restului capitalei. După plimbarea relaxantă și îmbucurătoare ochiului prin La Latina, ajunși lângă stația de metro din Plaza de La Cebada,ne-am îndreptat din nou spre Plaza del Sol.

Gran Via
Dacă Puerta del Sol este inima Madridului, atunci putem spune fără ezitare că Gran Via este carotida capitalei (chiar dacă acestea nu se întâlnesc direct). Fiind principala stradă de shopping, promendă și cultură – teatre, acesta leagă două alte importante repere madrilene: Plaza de Espana și Puerta de Alcalá, (de la Clădirea Metropolis – Edificio Grassy, trecând prin Plaza Cibelles, până la Puerta de Alcala, bulevardul poartă numele de Calle de Alcalá)

În cele ce urmează voi încerca să „ating” principalele puncte care nu trebuie ratate în plimbarea Dvs. pe Gran Via.

Plaza de España (Piața Spaniei)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Monumentul lui Cervantes
Este ușor de reperat după amploarea sa. Aici găsim monumentul dedicat celui mai faimos scriitor spaniol – Miguel de Cervantes Saavedra și personajelor sale Don Quixote și Sancho Panza.

Emblematice pentru Plaza de Espania sunt cele două clădiri impunătoare Torre de Madrid (142m) și Edificio España (117m)

City-break în Madrid (de vineri până luni)
Edificio Telefonica
Părăsind acesstă piață, prin Gran Via, trecând de stația de metro Callao, am putut admira sediul companiei Telefónica, una dintre cele mai înalte și impunătoare clădiri de pe acest bulevard. Mergând mai departe, trecând pe lângă o sumedenie de hoteluri de lux, teatre, cinematografe, magazine și complexe comerciale am ajuns la Clădirea Metropolis.

Această clădire urma să ne fie un important punct de reper.

Circulo de Bellas Artes
City-break în Madrid (de vineri până luni)
vedere panoramică de pe terasa Azotea

repectiva cafea
Vizavi de casa Metropolis (Edificio Grassy), un colț mai în jos, pe cale de Alcalá, am ajuns la sediul faimoasei fundații culturale Circulo de Bellas Artes.Am vizitat de fapt de două ori acest loc, atât de mult ne-a plăcut. Pe lângă faptul că fundația găzduiește un muzeu foarte interesant de artă modernă și contemporană, ceea ce ne-a fascinat cel mai mult este terasa acestei clădiri, situată la etajul cinci. (Azotea de Circullo de Bellas Artes). Acestă terasă de pe acoperișul înaltei clădiri oferă cele mai spectaculoase vederi panoramice asupra orașului. Taxa de acces la terasă este de 4 eur / persoană, iar restaurantul terasei servește o cafea excelentă.

Plaza de Cibelles și Palatul Cibeles

City-break în Madrid (de vineri până luni)
Piața Cibelles
De la Circulo de Bellas Artes, mergând mai departe spre Puerta de Alcalá, prin Calle de Alcalá, am ajuns în Plaza Cibelles. Traversând intersecția, am descoperit Palatul Cibelles ( sau Ayutamento) sediul Primăriei Madrid.

Din păcate, terasa acestui edificiu era închisă datorită lucrărilor de restaurare exterioare ale palatului și nu am putut-o vizita.

Puerta de Alcalá
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Puerta de Alcalá
Continuând deplasarea noastră de-a lungul bulevardului Gran Via ( cum spuneam, pe acest sector, Gran Via este denumită Calle de Alcalá) am ajuns în Piața Independeței ( Plaza de la Independecia ) care, în centrul intersecție sale găzduiește faimoasa Puerta de Alcalá. Curios lucru, dacă veți încerca să traduceți online cuvântul Alcalá, nu veți obține nici un rezultat! Făcând un pic de cercetare aflăm că este un cuvânt de origine arabică, semnificând, printre altele, „cetate”. Așadar, Puerta de Alcalá este de fapt „Poarta Cetății” Madrid.

El Retiro (Parcul Retiro)
Traversând intersecția nu aveți cum să ratați intrarea în cel mai important parc de recreere al Madridului, și anume, Parcul Retiro ( Parque del Buen Retiro). Ajungând în cursul dimineții, prima noastră concluzie a fost „aici, toată lumea aleargă!”. Într-adevăr, se pare că alergarea este sportul preferat al madrilenilor.

Sunt câteva obiective pe care trebuie neapărat să le atingeți vizitând acest parc (cele mai importante fiind Monument dedicat lui Alfonso XII, Palacio de Cristal, Palacio de Velázquez).

Monumentul dedicat lui Alfonso XII este cel mai ușor de reperat, aflându-se pe malul opus al lacului față de aleea principală a parcului.

Vă recomandăm să vă îndreptați apoi spre Palatul de Cristal, continuându-vă deplasarea pe aleea principală și urmând apoi indicatoarele.

City-break în Madrid (de vineri până luni)
Monumentul lui Alfonse XII
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Palacio de Cristal
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Palacio de Velázquez
Estación de Atocha (Gara Atocha)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Atocha – interior
Deși numele Atocha ne provoacă triste amintiri, în atentatele teroriste din 2004 pe lângă multele victime pierzându-și viața și 16 români, aceasta râmâne totuși cea mai frumoasă gară pe care am văzut-o vreodată (și cum putea fi altfel atâta timp cât la proiectarea sa și-a adus contribuția și celebrul Gustave Eiffel).
Vă recomand să intrați în sala principală (accesul se face prin partea dreaptă, vizavi de Ministerul Agriculturii) după care, folosind scările rulante, urcați până la cel mai înalt nivel. Veți avea o priveliște de neuitat, putând admira întreg parcul botanic tropical din centrul stației.

Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofía (Muzeul Național Regina Sofia)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Muzeul Reina Sofia
Traverând drumul, prin fața Gării Atocha, veți regăsi pe partea stângă moderna clădire a Muzeului Național de Arte Regina Sofia.

Am dorit să ajungem aici pentru a admira Guernica lui Pablo Picasso și naturile moarte ale lui Salvador Dalí, dar ne-ar fi plăcut să dispunem de mult mai mult timp, pentru a ne bucura de toate exponatele din impresionanta colecție a acestui muzeu.

Museo del Prodo (Muzeul Prado)
Aici puteți admira colecția regală de picturi din sec. XVII- XVIII, 114 lucrări ale lui Francisco Goya și 50 de tablouri semnate Diego Velasquez, capodopere ale pictorilor Angelico, Raphael, Boticelli, Titzian, Tintoretto, Rubens precum și ale altor artiști renumiți, în total peste 8500 de picturi.

City-break în Madrid (de vineri până luni)
Museul Prado – foarte aglomerat
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Prado – lângă intrarea de Jeronimos
Los Jerónimos (Biserica san Jerónimo el Real)
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Los Jeronimos
Biserica Los Jerónimos se află în imediata apropiere a intrării muzelui Prado, aceasta fiind construită pe locul fostei mănăstiri Los Jeronimos, fiind, de-a lungul timpului, martora multor evenimente marcante din viața Spaniei (ultimul mare eveniment fiind nunta regelui Juan Carlos I).

De la Prado și Jeronimos vă recomandăm să vă întoarceți pe jos până la Plaza Cibelles, având asfel posibilitate de a admira frumoasele clădiri ale Hotelului Ritz, Bursei din Madrid (Bolsa de Madrid), Senado, Muzeul Thysen-Bornemisza, pentru a enumera doar câteva mai importante dintre acestea, putând, în final, să vizitați holul mare al Primăriei Madrid situată în Palacio Cibelles (Ayutamiento).

Estadio Santiago Bernabéu
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Stadionul Santiago Bernabeu
Stadionul Santiago Bernabeu, este unul dintre puținele puncte de interes din zona centrală la care accesul pe jos este ușor problematic. Dacă plecați din zona Puerta del Sol, vă recomandăm să luați trenul local (Renfe – Cercanias), linia C3 sau C4 .

City-break în Madrid (de vineri până luni)
Casa de Real Madrid
Noi am ajuns plecând din zona Tribunalului, unde există stație de metro cu acces direct spre stadion. (Linia 10 ). Nefiind mare pasionat de fotbal (de fapt, îmi lipsește acestă genă complet), ne-am rezumat la admira stadionul din exterior, însă pentru pasionați, pot să vă informez cu în martie 2018, un tur al stadionului (fără ghid – cel mai ieftin) costă 25 EUR. Există și posilitatea achiziționării unui card (legitimații) de „madridist” (parcă era 12 EUR) și atunci prețul este de doar 17 EUR.

Quatro Torres
City-break în Madrid (de vineri până luni)
Los Quatro Torres
Un alt obiectiv despre care am citit și am ținut neapărat să-l vizităm sunt cele patru turnuri (zgărie-nori) situate în zona de business a capitalei spaniole. Din centru se poate ajunge cu metroul (linia 10) de la stația Callao, situată în apropierea bulevardului Gran Via în aproximativ jumătate de oră.

Sunt patru clădiri (Torre de Cristal -52 etaje, Torre Cepsa – 45 etaje, Torre PwC – 58 etaje, Torre Espacio – 57 etaje)

Deși impresionante prin arhitectură și dimensiuni, consider că nu trebuiau incluse în categoria „Obiective turistice”….

Este dificil să faci măcar niște fotografii decente din apropierea lor, întrucât gardul șantierului celui de-al cincilea turn obstrucționeză privirea.

Mâncarea în Madrid
Fiind o capitală extrem de cosmpolitană, în ceea ce privește gusturile alimentare, aveți de unde alege. De regulă, optăm pentru bucătăria tradițională a țării pe care o vizităm și mai puțin pentru importuri. Ca un fapt obsevat de noi, Madridul este de-a dreptul înțesat de francizele americane (McDonalds, KFC, Burger King).

Mic dejun madrilen (Churros t Chocolate)
Din cele încercate de noi, în ceea ce privește micul dejun, recomandăm să nu ratați churros cu ciocolată caldă (sau porras – ciurros mai groși) – Chocolateria San Gines (cea mai faimoasă), unde este recomadabil să ajungeți cât mai de dimineață (înainte de a se aglomera), însă noi am descoperit un loc care ne-a plăcut chiar mai mult, și anume Churreria-Chocolateria „Los Artesanos – 1902” , unde porțile erau imense, prețul moderat și o atmosfera foarte plăcută.

Cât despre prânz, nu puteți fi în Madrid fără a încerca faimoasele TAPAS cu anchoa, ton, somon cu brânză brie, brânză de capră cu piper roșu, mușchiuleț de porc, vită, jamon și alte bunătăți. Prețuri foarte bune găsiți în rețeaua Cerveceria 101 Montaditos.

Un loc inedit pe care l-am îndrăgit pe loc, pe Gran Via, deși cu specific american, a fost Restaurantul Tommy Mel’s, care recrează foarte realist atmosfera Americii anilor ’50-’60.

CONCLUZIE
Ne așteptam la un oraș tipic spaniol, pe baza interacțiunilor noastre anterioare cu Spania. Spre surprinderea noastră, Madrid-ul are o notă complet diferită, mult mai sobră, care emană parcă prin fiecare detaliu puterea fostului imperiu. Un oraș foarte curat, cu locuitori care sunt (atât cât am apucat să-i conoaștem) extrem de civilizați. Îmtreg orașul emană o energie calmă, liniștitoare care îți dă o stranie senzație de „bine”. Desigur că de acum înainte, avem și Madridul „la suflet”, însă în cu totul alt mod față de Barcelona spre exemplu, pe care am vizita-o și de o mie de ori, de fiecare dată cu aceași nerăbdare și bucurie.

Deși un oraș imens, centrul Madrid-ului este foarte bine sistematizat și închegat, fiind relativ ușor de parcurs pe jos (distanțele între obiectivele principale sunt de cel mult 15-20 de minute).

Ne-am fi dorit să avem mai mult timp la dispoziție, pentru că, deși calm și bine rânduit, putem spune cu mâna pe inimă că Madrid-ul este un oraș viu, în care nu prea ai cum să te plictisești, Fie că esti iubitor de artă, de arhitectură, gurmand sau sportiv sau absolut orice alte pasiuni și interese ai avea, cu siguranță capitala Spaniei are să îți ofere suficiente opțiuni de cea mai bună calitate.

Deși am jonglat cu vremea capricioasă din așa-zisa „primăvară” a lui 2018, în cele din urmă zeul turiștilor a fost îngăduitor cu noi și ne-a oferit un timp numai bun de plimbare. Cu siguranță, dacă ajungeți la Madrid vara veți avea parte de o experiență chiar mai frumoasă decât a noastră!

Lasă un comentariu